Roşu răsturnat

Bagheta magică m-a poftit înauntru, mi-a oferit un ceai şi m-a aşezat comod pe canapeaua roşie de lânga perdeaua roşie vizavi cu tabloul roşu. Bagheta magică este o femeie care iubeşte pământul de 38 de ani, cu un aspect ştrengăresc datorită razelor luminoase ce îi încadrează haotic chipul. Aidoma unor ţevi de plumb prin care curge albastru e privirea ei, care poate fi sură sau orbitor de luminoasă. Depinde doar despre ce vorbeşte. Pe nasul uşor cârn stă sfioasă o aluniţă care îmi aminteşte de chipul bunicii, avea una identică. Buzele ei sunt ca o rană tăcută, nici prea înguste nici prea pline. De câteva ori am avut impresia că zâmbeşte ca să nu plângă.
Pagini rupte din jurnal
Este Nora Blaj Demetrescu. Femeie.Mamă.Pictoriţă. Îşi scrie viaţa pe pânză, în culori puternice. Deşi duce toate culorile în mâna dreaptă, când priveşte deasupra se apleacă doar culorii roşii. A picta înseamnă pentru Nora a-şi scrie jurnalul. De ce un jurnal în roşu şi oranj? Pentru ca Nora pe cât e de gri pe dinafară, pe atât e de colorată pe dinăuntru. Foloseşte mult aur în lucrările sale pentru că „aurul şi diamantele sunt cele mai valoroase lucruri atunci când rămâi fără bani”. Câştigă decent din munca sa care îi este şi hobby. Când am vorbit despre importanţa banilor, Nora a fost de o sinceritate debordantă spunând că "Banii sunt un instrument pentru a ne crea amintirile.” Pentru ea, banii nu sunt cele mai importante „fiinţe”. Vorbeşte despre copii ei cu iubire pe chip, copii ei sunt Dumnezeul ei. Are doi copii care îi fac viaţa de un roşu răsturnat. Am ales să scriu despre copiii ei înainte de a scrie despre munca ei pentru că artista nu e artistă înainte de a fi mamă. Îmi povestea întâmplări din viaţa ei alături de copii cu un foc interior dus la extrem. „ Maria şi Radu nu aveau cărţi de colorat. Le citeam poveşti şi îi lăsam pe ei să deseneze ce văd din cuvintele mele.” Camera copiilor ei este plină de picturi frumos înrămate, unde iarba nu e verde şi cerul nu e albastru. „Maria mi-a dat o lecţie extraordinară într-o zi când a desenat un înger galben. I-am spus că îngerii sunt albi şi ne-am contrazis minute în şir pe tema îngerilor. Mama, îngerul meu este galben!” De unde certitudinea noastră că îngerii sunt albi? Îngerul Norei este roşu. Roşu ca sângele uneori, ca dragostea de cele mai multe ori.
Oranj,roşu, roşu
Povestea începe de pe vremea în care Nora era educatoare. Învăţa copiii să picteze când a realizat că îi place şi ei foarte mult. Ce simplu începe descoperirea unui talent! A terminat Facultatea de Arte Plastice când avea 29 de ani. Cu câţiva ani în urmă a absolvit şi Colegiul de Design Vestimentar. „A nu face un liceu de arta nu este un handicap” spune Nora care şi-a trăit adolescenţa pe bănci de liceu în care învăţa rusa. O limbă şi o cultură pe care o iubeşte şi astăzi. „Nu o spun eu, o spun criticii mei - am evoluat mult într-un timp scurt.” Declară modestă, pictoriţa(ce cuvânt ceresc!). Îi place să picteze noaptea şi sa lenevească până la prânz. Sunt zile în care Nora „scrie” 20 de ore pe zi şi zile întregi în care nu atinge pensulele. E artist! Are nevoie de stări speciale, nu pictează după un orar. Un artist nu are orar. Îmi arată câteva lucrări iar eu o ascult fascinată cum le descrie. Fiecare lucrare are o poveste în spate. Îmi venea să îi cumpăr tablouri doar pentru poveştile magice pe care le-a creat şi le-a trăit artista. Deşi abstracte, picturile ei sunt pline de trăiri emoţionale, care te impresionează până la...a vrea să pictezi şi tu. Am întrebat-o dacă pictează portrete: „ Îmi plac femeile ca –obiect de arta- dar nu le pictez.” Spune despre munca ei că uneori e haotică dar la final iese ceva de care să fie mulţumită. Are foarte multe lucrari expuse în marile galerii de artă din lume, vorbeşte despre colegii ei cu mare drag. „Suntem un nucleu de 50 de artişti de culturi diferite, religii diferite, culori diferite şi este minunat ce chimie există între noi. Ne înţelegem frumos, ne sunăm de sărbători, doar suntem prieteni.” povesteşte artista.
India, dragostea vieţii mele
Nora Blaj a călătorit mai mult decât oricine! Din India în Paris, din Iordania în Egipt, pictoriţa a vizitat o parte din lume. Când am întrebat-o care e ţara ei de suflet mi-a răspuns fără să stea pe gânduri „De departe, India e cel mai frumos loc din lume. În India poţi trece prin doua extreme. Ori o iubeşti ori nu mai vrei să calci acolo. Cale de mijloc nu există.” Artista mi-a arătat casetele ei de bijuterii aduse de prin ţările în care călătorea. Are cea mai impresionantă colecţie de bijuterii pe care am vazut-o. Povesteşte cu drag şi nostalgie despre oamenii de pe alte continente, de mancarea altora, de tradiţii. Ce frumos e să călătoreşti! Subliniază că de fiecare dată când merge de acasă îşi poartă cu ea, pânzele, culorile şi pensulele. Artistă pretutindeni.
Tata şi resemnarea
Spuneam mai sus că zâmbeşte ca să nu plângă. „ A murit în urmă cu doi ani de cancer. Acela a fost momentul de cotitură al vieţii mele.” Vorbeşte despre tatăl ei cu mare durere în suflet şi cu un zâmbet amar. În artistă s-a rupt ceva. A fost momentul în care a lăsat pensulele, a trecut printr-o perioadă în care refuza să mai picteze. „Medicii sunt nişte supraoameni , când le-am văzut şi trăit munca, m-am gândit că pictura mea e un nimic.” A fost lângă părintele ei pâna la sfârşit, asemenea unui copil ce nu poate merge pe stradă fără mâna mamei. A fost acolo când tatăl ei avea nevoie de morfină, a trecut cu el prin toate spitalele şi etapele bolii. „ A fost teribil!” urlă artista când retrăieşte momentul, lângă mine. Când ies din apartamentul ei, îl sun pe tata ca să îi spun”Ce mai faci?”. Nora regretă că nu a fost mai mult alături de părintele ei, că nu i-a spus mai des „Te iubesc, tată.” După ce s-a încheiat acest episod cumplit al vieţii ei(dacă s-a încheiat) fetiţa tatei a reînceput să picteze. A creat două expoziţii intitulate „Sală de aşteptare” şi „Resemnare”. Povesteşte cum noi înşine suntem o sală de aştepare, aşteptăm mereu câte ceva. Că e vorba de ziua de mâine, de prânz, de ora 5, sau de iubirea absolută.

Nora Blaj Demetrescu îşi va scrie mult timp jurnalul. Povestea merge mai departe ca roşul din viaţa ei.