joi, 17 decembrie 2009

Studentul ca un drog


Oraş aglomerat de zâmbete ori nervi, străzi lungi şi murdare. Un apartament umil(itor) în care am loc doar să dorm şi să respir. Încerc infinitul cu facultatea în gând şi pornesc euforică pe lânga clădirile în culori reci. Ajung. Aparent e frumos. Oameni necunoscuţi îmi zâmbesc sau nu. Îi cunosc pe ăştia, de-o seamă cu mine, “bobocii”; stăm însetaţi de ţigară la o ţigară. Ne cunoaştem ca până a doua zi să uităm numele fiecăruia. Mă întorc în cutia mea după o zi plină de oameni şi maşini. Sunt fericita -mie imi place sa fiu studenta- îmi spun în faţa cratiţei.

Acesta a fost începutul noii mele ere. Mi-aş caracteriza viaţa ca fiind una frumoasă, şi acum, în al doilea an de facultate îmi place să fiu studentă. Îmi place să fiu stresată şi agitată când trec prin sesiuni. Îmi place să îmi fie dor de casă ca să plec acasă. Îmi place să rămîn fără bani ca să o sun disperată pe mama şi ea să zica…”ţi-am pus pe card azi dimineată”. Eu nu sunt indignată că se plătesc examene, că se dă mită, că nu există destulă corectitudine ori că am aşteptat muuult după o bucată albă de la secretariat. Şi ce? Asta e lumea în care trebuie să trăim, eu mi-o fac frumoasă. De ce vorbesc cu atâta optimism? Pentru că ador să fiu studentă, îmi ador materiile cu tot ce presupun acestea. Problemele pe care mi le provoacă statutul de student nu merită a fi menţionate pentru că sunt prea insignifiante pentru viaţa mea colorată-n rogvaiv. Când voi primi petale reci de adio, la sfârşitul erei mele, voi fi ca în pragul unei morţi albe. Pentru ca îmi voi dori să rămân ce am fost. Pentru că sunt dependent de tinereţea mea, de viaţa mea aproape imbecabilă. Nu îmi doresc un stil de viaţă interşanjabil. Mă vreau studentă mult timp de acum încolo. Iar dacă maturitatea mea rămâne la acelaşi stadiu de acum, voi mai trece print-o facultate. Pentru cultura generală, pentru a-mi satisface un moft.

Îmi amintesc ş-acum ultima clipă din primul meu vis. Mi-e dor de ea. De mama. De zilele dulci petrecute cu ea. E singurul obstacol care nu mă lasă să urlu “ Am o viaţă perfectă”.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu